Otrăvirea câinilor este un fenomen în județul Constanța. Primul caz important l-am mediatizat în urmă cu șase ani, atunci când angajați ai primăriei Valu lui Traian erau acuzați că aruncă furadan pe stradă, ca să ucidă animalele. Acum, situația se repetă în Murfatlar, unde tot subordonați ai primarului sunt supectați că ar fi folosit furadan ca să omoare câini. Iată cum s-a întâmplat totul, potrivit surselor mele:
„Metoda Otrava”
De curând, primăria Murfatlar a încheiat un contract cu firma ASPA IVETS, pentru capturarea câinilor comunitari. Asociațiile de protecția animalelor au atacat hotărârea, pentru că societatea în cauză este cercetată penal, într-un dosar mamut la Giurgiu. Pe cale de consecință, potrivit surselor mele, anumiți angajați ai autorității locale ar fi decis să otrăvească animalele, ca să arate oamenilor că există o alternativă mai brutală față firma de hingheri, urmărită penal.







L-am întrebat pe primarul Murfatlarului, Gheorghe Cojocaru dacă știe despre astfel de acțiuni ale angajaților săi. A început să râdă și a negat totul, după care a rostit aceste cuvinte:
„Da, era de așteptat să fie otrăviți, la ce probleme ne fac.”, este declarația halucinantă a edilului.
Este un scenariu copiat după cel din Valu lui Traian. Acolo, în urmă cu șase ani au fost găsiți mai mulți câini omorâți cu furadan, iar suspecți de serviciu au fost tot angajații primăriei. Abia după ce am mediatizat cazul, s-au oprite cazurile de otrăvire, iar autoritatea a negat orice implicare.
Sâmbăta morții
Iată cum au fost descoperite ororile din Murfatlar:
Sâmbătă dimineață sunt sunat de iubitorii de animale din Murfatlar, prin video call. Aceștia îmi arată cadavrul unei cățele, lângă care se aflau puii și apoi, alți câini uciși. Sun la poliție, ceea ce au făcut și martorii iar criminaliștii vin la fața locului.
Angajații primăriei iau cadavrele câinilor omorâți și le aruncă într-o mașină, în timp ce poliția formulează acest punct de vedere:
„În cursul zilei de astăzi, 2 aprilie, polițiștii orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza orașului Murfatlar ar fi fost găsite 3 animale decedate.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constat faptul că este vorba despre 3 câini fără stăpân.Animalele au fost ridicate de către reprezentanți ai Primăriei Murfatlar, urmând ca polițiști din cadrul Poliției Animalelor, împreună cu reprezentanți ai DSVSA, să examineze cadavrele, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.”
Sursele mele îmi trimit fotografii în care îmi arată că substanța folosită pentru uciderea animalelor este furadan, iar pe străzile din localitate au fost găsite și mai multe păsări moarte.




Specialiștii spun că furadanul ingerat este un neuroparalizant și nu contează dacă înghiţi un gram sau 20 de grame. Este la fel de periculos. Din acest motiv, produsul nu poate fi comercializat, făcând parte din grupa întâi de toxicitate.
Oamenii legii trebuie să afle acum cine a otrăvit animalele. Dacă acest caz nu este mușamalizat, cu siguranță vor și reuși. Asta pentru că în zonă sunt mai multe camera de supraveghere.
Din păcate însă, oamenii din Murfatlar susțin că în urmă cu doi ani au mai fost otrăviți câini, iar imaginile de pe camerele de supraveghere au fost distruse. Să sperăm că nu se va întâmpla și acum.



Închei articolul cu singura veste bună a zilei. Puii cățelei omorâte cu furadan au fost luați de iubitorii de animale și duși la o cățea care încă mai poate să-i alăpteze.












Discussion about this post