Proiectul STREAM-2 a fost lansat oficial, la Constanța, printr-o conferință de deschidere care a adunat reprezentanți ai autorităților române și bulgare, oficiali guvernamentali și experți în intervenții de urgență. Proiectul este finanțat prin Programul Interreg VI-A România-Bulgaria și are o miză clară: mai multă siguranță pentru oamenii de pe ambele maluri ale Dunării.
Cu o valoare totală de peste 24 de milioane de euro, dintre care 19,4 milioane din fonduri europene nerambursabile, STREAM-2 își propune să îmbunătățească capacitatea de reacție la dezastre naturale și să întărească colaborarea instituțională între România și Bulgaria în domeniul situațiilor de urgență.
Evenimentul a fost găzduit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța, în prezența unor oficiali de rang înalt: general-locotenent Benone-Gabriel Duduc (adjunct al inspectorului general al IGSU), consilierul ministrului afacerilor interne Paul Zai, dar și reprezentanți ai partenerilor din Bulgaria și ai autorităților locale.
Proiectul, ce se va derula timp de 4 ani (până în decembrie 2028), aduce investiții majore în infrastructura de intervenție:
- construirea unui Centru Transfrontalier de Răspuns la Dezastre în județul Constanța,
- un Centru Zonal de Bazare Nave pentru intervenții pe Dunăre la Giurgiu,
- un Centru Operațional Transfrontalier în Veliko-Tarnovo (Bulgaria),
- precum și achiziționarea de echipamente moderne, vehicule de intervenție și un ponton mobil.
„Prin aceste centre și prin instruiri comune, anticipăm o îmbunătățire substanțială a vitezei și eficienței intervențiilor în situații de urgență. Misiunea noastră este să reducem pierderile de vieți omenești, daunele materiale și impactul asupra mediului în timpul dezastrelor”, a declarat general-locotenent Benone-Gabriel Duduc.
STREAM-2 vine în continuarea proiectului STREAM, considerat un model de bună practică în colaborarea transfrontalieră româno-bulgară. Reprezentantul bulgar Lyubomir Barov, director adjunct al Direcției Generale Securitate la Incendiu și Protecție Civilă din Bulgaria, a amintit că această cooperare a început în 2010 și a produs deja rezultate remarcabile.
„Vom merge mai departe cu aceeași motivație. Acest proiect va contribui nu doar la atingerea obiectivelor tehnice, ci și la întărirea relației dintre instituțiile noastre”, a spus Barov.
Consilierul ministrului de interne, Paul Zai, a subliniat importanța fondurilor externe pentru dezvoltarea capacității de reacție a instituțiilor publice.
„Programul Interreg joacă un rol esențial în modernizarea regiunilor de frontieră. Ministerul Afacerilor Interne a depus 11 cereri de finanțare, în valoare totală de peste 25 de milioane de euro. Este o dovadă clară că avem o echipă pregătită să gestioneze eficient provocările”, a spus Zai.












Discussion about this post