„A început sau nu a început?” Aceasta e întrebarea aflată pe buzele tuturor în ultimele zile, mai ales de când în estul Ucrainei răsună peste o mie de explozii pe zi.
Jurnaliștii trimiși la fața locului transmit deja în zgomotul produs de bombe și gloanțe, o grădiniță și o școală au căzut pradă bombardamentelor, oamenii sunt evacuați în grabă, angajații ambasadelor sunt relocați, companiile aeriene își suspendă zborurile în și din Ucraina, diverse țări trimit arme și muniție la Kiev, iar șefii de state și membrii NATO leagă ședințe după ședințe și convorbiri telefonice după convorbiri telefonice în încercarea de a juca în continuare cartea negocierii.
„Țarul” de la Kremlin așteaptă. Face exerciții la graniță. Nu se lasă citit. Dar susține că dorește să urmeze calea dialogului. Pare un joc de șah în care adversarii se gândesc, stau în expectativă și totodată se tem de un șah mat.
Se scot ași din mânecă pentru a scrie istoria fără doliu. Până acum, ucrainenii au tremurat la apropierea datei de 16 februarie – o zi de miercuri despre care au crezut că va fi ziua atacului. A trecut fără mobilizare în tranșee și au făcut din ea sărbătoare – Ziua Unității. S-au bucurat și au respirat cu mai puțină teamă, dar cu Moscova suflându-le în ceafă.
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky chiar a început să facă haz de necaz. Invitat în emisiunea jurnalistei CNN Christiane Amanpour, s-a trezit că nu îi merg căștile pentru traducere și a glumit: „Așteptați o secundă. Este un atac cibernetic, cred. Imi puteți da altele? Vedeţi, Rusia nu e aici, dar este aici”.
Acum însă s-au încheiat și Jocurile Olimpice. Președintele chinez Xi Jinping l-ar fi rugat pe Vladimir Putin să nu facă nicio mișcare până se termină olimpiada. Și acum? Toată lumea rămâne cu ochii pe „partida” Moscova-Kiev și speră că se va încheia prin… neprezentare.
Discussion about this post