Printre cele 120 de piese, prezente în licitație, se află și o colecție a artizanului român Augustin
Între loturile licitaţiei de Mărţişor organizată de Artmark, pe 1 martie se numără un ceas Vacheron Constantin Patrimony Traditionelle World Time din aur roz şi cu o curea din piele de aligator, realizat în 2011, ceasul Audemars Piguet Royal Oak Offshore Chronograph Las Vegas Strip, realizat în 2010 și ceasul Rolex „Pepsi” GMT Master II, continuator al modelului original, GMT-Master, lansat în 1955.
În cadrul licitaţiei este prezentă și o colecție mică semnată de Augustin – artizanul român care a creat ceasuri pentru mari colecţionari ori celebrităţi – precum Papa Francisc, Van Damme sau Sylvester Stallone. Între piesele colecției Augustin se află ceasul dedicat „Răpirii din Serai și unul dedicat lui „Van Gogh”.
Potrivit Artmark, ceasurile din licitaţia de marţi au o valoare totală de piaţă de aproximativ 1 milion de euro şi sunt însoţite de acte de provenienţă, garanţie de autenticitate şi garanţie de bună funcţionare. Loturile pot fi probate şi admirate la Palatul Cesianu-Racoviţă, în regim gratuit, de luni până duminică, între orele 10.00-20.00.
Discussion about this post