Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice din România a premiat proiectul de restaurare și conservare a Farului vechi din Sulina, proiect implementat de Consiliul Județean Tulcea.
Premiul „Monumente din mediul urban şi rural – Construcţii civile” a fost acordat în cadrul jubileului Trienalei Naţionale de Restaurare desfăşurat săptămâna trecută, în capitală.
„Acest proiect este implementat de Consiliul Județean Tulcea, cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. (…) Obiectivul general al proiectului cu titlul „Punerea în valoare a potenţialului istoric prin restaurarea şi conservarea obiectivului Farul Vechi Sulina, judeţul Tulcea” este conservarea, protejarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural din judeţul Tulcea în vederea îmbunătățirii mediului urban. Obiectivele specifice vizează: valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale prin restaurarea punctului muzeal sub aspect structural, funcţional şi arhitectural și includerea acestuia în circuitele turistice regionale, precum și creșterea numărului de vizitatori ai Farului Vechi din Sulina, respectiv creșterea numărului de turiști ai orașului Sulina și județului Tulcea”, informează reprezentanții CJ Tulcea.












Discussion about this post