Locuitorii din unele zone ale regiunii americane California de Sud, care nu au văzut zăpadă de zeci de ani, s-au trezit ieri într-un peisaj complet schimbat. O furtună epică de iarnă a doborât recorduri de precipitaţii şi a adus ninsori în această regiune, de obicei caldă şi însorită.
Furtuna, cu originea în Golful Alaska, a pătruns într-un sistem de „râu atmosferic” – o zonă cu umiditate crescută ce poate furniza cantităţi mari de precipitaţii. Vremea de iarnă a adus în unele zone un strat de zăpadă suficient pentru bătăi cu bulgări sau construirea unui om de zăpadă.
Inclusiv celebrul semn „Hollywood” nu a mai fost la fel de vizibil din cauza ninsorii.

Neobișnuită este și imaginea cu plaja din Santa Cruz, acoperită cu zăpadă.

Comunităţile din regiunile montane s-au confruntat însă cu ninsori intense, în staţiunea Mountain High fiind înregistrat un strat impresionant de 2,3 metri de zăpadă.



De asemenea, au fost probleme în regiunea Southland, unde au fost înregistrate pene de curent, zboruri suspendate şi drumuri închise. Ieri dimineaţă, peste 7.600 de oameni erau privaţi de energie electrică, aproximativ 4.900 dintre aceştia fiind în comitatul Los Angeles.

Furtuna a condus și la închiderea mai multor parcuri din comitatul Los Angeles, printre care Devil’s Punchbowl, Eaton Canyon, Placerita Canyon şi Vasquez Rocks. De asemenea, mai multe drumuri din zonele montane au rămas închise pe parcursul zilei de ieri.
Sursa: Agerpres












Discussion about this post