Parcul Tăbăcărie s-a colorat în roșu în această dimineață. Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța și Cătălin Grasa, candidatul PSD la Consiliul Județean Contanța au avut prima ieșire în teren după anunțul oficial privind candidaturile. Echipa organizației municipale a PSD Constanța le-a fost alături.
Social democrații au luat la picior întregul parc și au dezbătut în cadrul unei discuții live pe paginile de socializare proiectele ce vizează parcul Tăbăcărie.
De la locurile de joacă, modul în care se face curățenie în zonă, spații verzi, alei și borduri, malurile degradate, lipsa sistemului de irigații, problemele au fost punctate rând pe rând în dialogul celor doi candidați.
Reabilitarea trenulețului ce altădată plimba copiii în parc a fost o temă intens dezbătută, la fel ca și realizarea unei pasarele pietonale menite să facă legătura între Parcul Tăbăcărie și Palatul Copiilor.
„Trenuletul a fost un proiect pe care am încercat să- l promovez, există și materiale despre ceea ce voiam să fac atunci. Din păcate aceste tuneluri au rămas o destinație ascunsă. Se poate reconstrui cu ușurință, nu vorbim despre fantasmagorii”, a precizat candidatul PSD la Primăria Constanța.
„Din păcate aici lucrurile au încremenit în timp. nici măcar întreținute, dacă nu schimbate periodic. Se știe că durata de viață a acestor echipamente, pentru a nu reprezenta un pericol este stabilită de către producător, fiind de foarte mult timp depășită”, a mai spus Horia Constantinescu făcând referire la locurile de joacă din parc.
Potrivit lui Constantinescu, refacerea liniilor din parcuri nu este un lucru greșit atât timp cât sunt avute în vedere toate aspectele inclusiv cele legate de pericol. Dezvoltarea nu înseamnă nu mai reparații înseamnă și aducerea de elemente suplimentare cum regăsim în parcurile europene, jucării sigure pentru copii și crearea de noi cadre pentru desfășurarea de activități.
„Discutam despre un sistem de irigatie performant încă de când am lucrat în Primaria Constanța, trebuia implementat 2021- 2022. Iată că s a ajuns in 2024, eu cred că dacă ar fi în fiecare an alegeri electorale, oamenii ar avea mai mult de câștigat”, a punctat Horia Constantinescu, în cadrul discuțiilor.












Discussion about this post