Horia Constantinescu a fost astăzi printre primii votanți la alegerile locale și și-a exprimat opțiunea electorală la ora 07.07.
„Am votat la 07.07. Avem în familie această poveste, dacă ora și minutele sunt același număr înseamnă că toate lucrurile se aliniază în sens pozitiv”, a declarat Constantinescu.
Acesta s-a prezentat la secția de vot din incinta Școlii Nr.29, din Constanța, alături de familie.
Întrebat cu ce speranțe a venit astăzi la vot, Horia Constantinescu a ținut să precizeze „că vor înțelege cetățenii acestui oraș că este nevoie de o schimbare”.
„Sper ca acest lucru să se confirme la numărarea voturilor și de mâine să începem administrarea coerentă a acestui minunat oraș”, a punctat Horia Constantinescu.
Tot el a ținut să puncteze faptul că problema urnelor reprezintă o ultimă minciună a actualei administrații.
„Urnele reprezintă o ultimă minciună, sper, a actualei administrații. Dacă până ieri, primarul în funcție ne povestea că toate secțiile au un număr de 5 urne, iată că aseară aveam să aflăm că unii au primit frigidere sau aspiratoare în cutii de carton, iar altele dintre urnele așezate în secții, așa cum se poate vedea, în continuare au rămas cu pereți separatori, contrar exigențelor legale. Este nevoie să înțelegem că un primar nu poate conduce un oraș după bunul lui plac, ci trebuie în primul rând să respecte actele normative în vigoare”, a punctat Horia Constantinescu.












Discussion about this post